Investiții

Am creat o experiență unitară și simplă, on-line, pentru cei ce doresc să economisească și să investească în cadrul unui plan pe termen lung bazat pe diversificarea activelor financiare.

  • Alege activele în care dorești sa investești: acțiuni, obligațiuni, titluri de stat, ETF-uri, structurate
  • Descoperă peste 3000 acțiuni cu deținere
  • Investește în companii locale și internaționale
tipuri de investitii

Acțiuni

Dacă o firmă ar fi un tort, atunci o acțiune ar fi o felie din el, o bucată delicioasă din capitalul propriu al S.A.-ului. Spre deosebire de o felie de tort, totuși, nu vei găsi acțiuni cu aromă de ciocolată, însă vei descoperi că ele sunt de doua tipuri: ordinare și preferențiale. Deținătorii acțiunilor preferențiale sunt primii care primesc dividende până când se atinge un anumit nivel, numit dividend preferențial dar nu-ți oferă drept de vot în Adunările Generale ale Acționarilor. Deții acțiuni ordinare? Vei avea drept de vot în Adunările Generale, dar vei primi dividende doar după ce dividendul preferențial a fost plătit. Cert e că în cazul oricărei acțiuni tranzacționate bursier, prețul variază conform raportului între cerere și ofertă.

Obligațiuni

Gândește-te că un prieten vrea un împrumut și îți promite că îți va plăti toata suma la scadență. Între timp, exista momente în care tu primești la intervale stabilite dobândă. Și că poți transfera datoria lui către altcineva – cine știe, poate își dorește dobânda mai mult și e dispus sa-ți acopere investiția inițială plus ceva extra.

Si acum gândește-te că prietenul –emitentul lor – ar putea fi o țară, o entitate supra națională sau o corporație, că împrumutul s-ar numi obligațiune, scadență ar fi tot scadentă iar datele în care primești dobânda s-ar numi date-cupon și că preluarea împrumutului ar fi momentul în care valorifici la bursa obligațiunile.

Drepturi

A venit vremea să-ți vorbim despre drepturi. Nu te speria, nu ai nevoie de manualul de educație civică, un avocat sau de ore întregi în care îți spunem ce e inalienabil sau nu – fiindcă în acest caz, drepturile sunt instrumente financiare. Mai mult, sunt temporare și emise doar atunci când se pune în practică o creștere de capital. Și sunt doar două: de alocare și de preferință.

Deții drepturi de alocare? Primești, fără contraprestație, un număr de acțiuni hotărât prin hotărârea AGA de majorare de capital. Deții drepturi de preferință? Poți cumpăra un număr de acțiuni stabilit de AGA.

Atât. Ti-am spus că nu te ținem mult.

Unități de fond

Unii oameni preferă o aromă, alții își doresc un cocktail – fiindcă e mai greu să nu-ți placă ceva ce combină toate gusturile. Cam așa sunt și fondurile de investiții – portofolii diverse care-ți oferă opțiuni vaste cu o singura investiție. E ca diferența între a investi în panouri solare sau a investi în piața de energie.

Fondurile pot fi deschise (ETF-uri sau fonduri mutuale) sau închise. ETF-urile sunt tranzacționate la cel puțin o bursa, prețul de tranzacție depinzând de cererea și oferta din piață. Cele mutuale pot fi transformate în bani doar prin răscumpărarea de către fondul emitent. În schimb, fondurile închise pot fi în ambele situații. Unitățile de fond sunt instrumentele care dau dreptul de proprietate asupra unei părți din ceea ce deține un fond de investiții.

De ce le-ai alege? Îți spunem un singur cuvânt – diversificare.

Structurate

Dacă ar trebui să ghicim, am spune că nu citești aceste rânduri fiindcă ai o experiență de zeci de ani în finanțe și conduci propriul tău fond – iar dacă ne înșelăm, ne cerem scuze. Am început astfel fiindcă produsele structurare sunt instrumente gândite pentru a oferi unei game de investitori șansa de a investi în active-suport (indici bursieri, acțiuni, obligațiuni, ETF-uri, perechi valutare, mărfuri fungibile) la care nu ar avea acces prin piața spot (piața la vedere) sau ar avea dar fără efectul de levier care multiplica câștigurile … sau pierderile. Practic, ele îți oferă șansa de a miza fie pe creșterea prețului activului-suport, fie pe scăderea sa și se împart în mai multe categorii dintre care trei ar fi cele mai importante: certificate structurate, ETC-uri și warrant-uri.

Nu rata noutățile

Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, Bursa pe Bune. În plus, clienții au acces la rapoartele zilnice Zori de Bursă și rapoartele Flash Rezultate Financiare.

Esti gata sa investesti? - Investimental.ro
Ești gata să investești?

Începe de azi, e simplu.

Poți începe să tranzacționezi în 15 min. Cu deschidere de cont și alimentare incluse.