Contracte futures

Gândește-te că tu și cel mai bun prieten ajungeți la următoarea înțelegere. Tu îi vei vinde covorul tău preferat pe 10 septembrie. Iar el e de acord să-ți plătească la data respectivă 200 de lei. Indiferent dacă covoarele devin mai valoroase decât aurul sau dacă brusc nu mai sunt la modă, amândoi sunteți obligați să respectați termenii. 

Nu pare complicat? Perfect, fiindcă, în esență, tocmai ti-am descris ce e un contract futures: acordul de a vinde sau a cumpăra, o anumită cantitate dintr-un activ-suport la un preț negociat în momentul încheierii tranzacției și cu livrare la o scadență predeterminata. Ele sunt varianta standardizată și tranzacționată la bursă a contractelor ”forward” (numite și ”înțelegeri la termen”) care se tranzacționează direct între parteneri, în afara piețelor reglementate (adică ”OTC”). 

Să revenim la analogia covorului. Când stabilești prețul, poate te gândești la cum va fi piața covoarelor în septembrie, fiindcă știi că anul ăsta e mai puțină lână și că o emisiune la TV despre Maramureș îi vă face pe toți colegii tăi să-și dorească un covor ca al tău și la faptul că ai un copil care adoră să se rostogolească pe el zilnic. Toți acești factori vor determina suma pe care o vei cere. Așa că hai să vorbim despre ”forward price”.   

Prețul activului-suport din contractul futures este cunoscut și ca ”forward price” (”prețul la termen”) pentru scadența respectivă. Prețul de tranzacționare reprezintă elementul variabil și este stabilit în funcție de cererea și oferta existente pe piața futures a acelui instrument derivat, fiind influențat de mai mulți factori. în primul rând de așteptările investitorilor din piață privind evoluția viitoare a activului-suport. Dar și de nivelul ratelor dobânzii de referință la titlurile de stat cu scadența apropiată de cea a contractului futures, de timpul rămas până la scadență și de eventualele costuri sau beneficii aferente deținerii efective a activului-suport (dividende și/sau costuri de depozitare). Relația între prețul forward, prețul curent al activului-suport și timpul rămas până la scadență nu este mereu intuitivă. La prima vedere prețul forward ar trebui să fie mai mare (caz în care se spune că piața respectivă este în ”contango”) dar uneori lucrurile stau fix invers, situație denumită ”backwardation”. 

Contractele futures pot avea la bază cel puțin următoarele tipuri de active-suport: indici bursieri, acțiuni, obligațiuni, unități de fond tip ETF, mărfuri fungibile, perechi valutare. Și, de multe ori, presupun livrarea efectivă la scadență a cantităților stabilite din activul-suport (acestea sunt contracte ”cu livrare”). De regulă, se poate face și o decontare în bani, prin plata diferenței dintre prețul forward agreat la momentul tranzacționării contractului futures și prețul de pe piața la vedere a activului-suport de la data scadenței. Din acest motiv, cu cât perioada de timp rămasă până la scadență este mai mică, cu atât prețul forward la acea scadență va tinde să se apropie de prețul la vedere. 

Într-un contract futures scadența, activul-suport și cantitatea din activul-suport, numită și ”noțional”, sunt elementele standardizate: Pentru același activ-suport scadențele de pe parcursul unui an calendaristic se stabilesc aproximativ în aceleași zile, variind doar dacă data obișnuită a scadenței nu este lucrătoare. Aceste date cât și alte elemente tehnice standardizate, cum ar fi cantitatea din activul-suport, parametrii calitativi ai acestuia,, condițiile de livrare, marja minimă etc. sunt stabilite și publicate de bursa la care se tranzacționează contractul. Ele sunt astfel cunoscute parților înainte de tranzacționarea unui contract. 

De fapt, existența unui contract futures este strâns legată de cea a bursei emitente și, spre diferență de instrumentele tranzacționate pe piața la vedere (acțiuni, obligațiuni, unități de fond tip ETF, etc.), nu pot fi transferate la alt broker atunci când investitorul ar dori acest lucru. 

Ambele părți ale contractului (atât vânzătorul cât și cumpărătorul) se obligă să respecte înțelegerea în termenii agreați la data tranzacției. Pentru a își îndeplini această obligație fiecare trebuie fie să livreze la scadență activul-suport, respectiv să plătească prețul agreat, fie să determine un terț să preia obligația asumată, în schimbul plății unei sume de bani. Valoarea acestei sume și cine o plătește se stabilesc în funcție de poziția în contract (vânzătorul sau cumpărător) și de relația dintre prețul curent al activului-suport și prețul forward stabilit la data intrării investitorului ca parte în contractul futures. 

Bun. Ce se întâmplă dacă vrei să ieși dintr-un contract futures? De exemplu, dacă ai cumpărat acum 2 luni un contract futures pentru 10 tone de grâu la un preț forward de 1500 lei/tona. Astăzi, cu 1 lună înainte de scadență prețul este de 1440 lei/tona. Deci, dacă vei dori să ieși din contract va trebui să vinzi prin intermediul brokerului respectivul contract futures, plătind către bursă 600 lei (=10 tone x (1440 – 1500) lei/tona). În schimb, bursa, prin intermediul contrapărții centrale (CCP), va transmite această sumă altor investitori. Această sumă va fi fost deja evidențiată de către broker în contul tău ca ”pierdere nemarcată”. Prin închiderea poziției, nu mai ai alte drepturi sau obligații, acestea fiind preluate de noul cumpărător. Deoarece valorile unui contract tind să varieze dar și pentru a face atractivă tranzacționarea futures comparativ cu a bloca de la început întreaga valoare a contractului, tranzacționarea lor se face ”în marjă”. Cu alte cuvinte, fiecare parte din contract este obligată să depună la brokerul prin care face tranzacția, o sumă de bani ce reprezintă un anumit procent din valoarea noționalului contractului. În exemplul de mai sus, dacă procentul de marjă minimă era de 10%, ar fi trebuit să deții la momentul cumpărării futures o marjă de cel puțin 1500 lei (= 10% x 10 tone 1500 lei / tonă).

Dacă prețul din piață se mișcă în defavoarea investitorului atunci brokerul va solicita ca acesta să aducă sume suplimentare de bani (”apel în marjă”). Atunci când acest lucru nu se întâmplă suficient de repede, brokerul are dreptul să ”închidă poziția”, acoperind eventualele pierderi din sumele ramase disponibile în contul de marjă. În cazurile puțin probabile în care acele sume nu ar fi suficiente, brokerul se poate îndrepta, prin intermediul instanțelor, și asupra celorlalte active deținute de investitor. Prin a ”închide poziția” investitorului ne referim la faptul că brokerul poate să vândă cantitatea de contracte pentru care investitorul era cumpărător net, respectiv să cumpere cantitatea de contracte pentru care investitorul era vânzător net. Investitorul poate face acest lucru și singur, inclusiv prin plasarea de ordine tip ”stop-loss” care să se lanseze automat când se atinge un anumit nivel de preț. Acest lucru se poate face și atunci când prețul se mișcă în favoarea investitorului și se dorește încasarea unui profit, respectivul tip de ordine numindu-se ”take-profit”.  

Înainte de a încheia merită să amintim și unde se situează bursa românească la acest capitol. Până acum aproximativ zeci ani, exista o bursă la Sibiu prin care se tranzacționau contracte futures și alte instrumente derivate, ea fiind mai dezvoltată decât cea de la București. Între timp, entitatea a fost preluată de BVB care acum lucrează să pună în funcțiune o Contraparte Centrală românească, pentru ca tranzacțiile cu instrumente derivate să devină din nou funcționale. Cel mai probabil, în 2023 sau 2024 am putea avea din nou și la București contracte futures pe câteva active suport. Între timp, însă, acestea ne sunt accesibile doar pe piețele externe.

Contractele futures sunt instrumente complexe, tranzacționate în marjă fapt care amplifică substanțial mișcarea prețului activului-suport. Acest lucru înseamnă că sunt amplificate la fel de mult și pierderea și profitul potențiale. În plus, pot exista fenomene de ”contango” sau ”backwardation” (explicate mai sus) care să îți limiteze posibilitatea de a continua deținerea unei poziții deținute fără să îți asumi unele pierderi.  

Pentru a evita pierderile nelimitate (teoretic posibile pentru cei care mizează pe scăderea prețurilor – poziții ”short”) pentru aceste instrumente există sisteme de gestiune a marjelor și executare automată a pozițiilor pentru care investitorii nu se asigură că au suficiente fonduri pentru a acoperi pierderile nemarcate. Totuși, eventuala apariție a unor fenomene de tip ”price gap” poate însemna că aceste mecanisme nu vor funcționa perfect și pierderile vor depăși sumele investite. 

Și cam asta-i tot ce ar trebui să știi despre un contract futures, cel puțin în acest moment. Recunoaștem, e puțin mai complicat decât să-ți vinzi covorul, dar în același timp am spune că la final rezultatul poate să fie mult mai satisfăcător…