Analiza tehnică – nivel de bază

Dacă una dintre abordări este analiza fundamentală, pentru a ne da seama dacă o acțiune este relativ ieftină sau relativ scumpă, cealaltă abordare de analiză pe care o folosește o parte dintre investitori este cea tehnică sau analiza graficelor. Spoiler. Vor urma grafice. 

Analiza tehnică pleacă de la premisa că toate informațiile relevante sunt cuprinse în preț, sau vor fi cuprinse la scurt timp după apariția lor. Altfel zis, știe el, prețul, de ce urcă, de ce scade, pentru că se întâmplă o grămadă de lucruri la nivel macroeconomic sau sectorial, sau poate la nivel de companie dacă vorbim de o acțiune. Tu ar trebui să fii atent doar la cum se mișcă prețul pe grafice.  

În această secțiune vom vorbi despre trenduri, linii de suport și de rezistență, medii mobile ale prețului. Chiar și pentru cineva axat pe analiza financiară (fundamentală), este util să aibă și aceste repere grafice atunci când investește. 

Desigur, este o simplificare majoră a realității, în fapt analiza tehnică este doar un instrument ajutător. Noi recomandăm să ai câteva noțiuni de bază, iar dacă vei dori să aprofundezi, atunci să intri și la nivelul intermediar, însă până nu devii experimentat și nu îți faci propriul stil de tranzacționare nu te baza exclusiv pe analiza tehnică. Ea trebuie folosită împreună cu cea fundamentală.  

Cum folosești analiza în funcție de orizontul de timp pe care urmărești instrumentele, fie că vorbim de acțiuni, mărfuri sau curs valutar? 

Orizont   Analiza Fundamentală  Analiza Tehnică (Grafice) 
Scurt (câteva săptămâni, luni, 1 an)  Îți poate selecta niște variante de cumpărare, însă e posibil că în câteva luni, nu toate să se confirme prin randament  Cu cât este mai scurt orizontul de timp, cu atât aplici mai mult analiza tehnică 
Mediu – Lung (3-10 ani)  Predominant analiza fundamentală  Eventual utilă pentru optimizarea unor momente de intrare sau de ieșire 
Foarte lung ( > 10 ani)  Doar analiza fundamentală  Lui Warren Buffett nu îi pasă cum arată graficul acțiunii 

 

Principalele instrumente de analiză tehnică 

  • Liniile de trend – e bine să știm pe ce trend suntem cu acțiunea, dacă e predominant ascendent sau predominant descendent.    

Există acea vorba “the trend is your friend”. Sigur, te poți întreba și dacă nu cumva cazi în capcana de a merge prea mult cu trendul si de a ajunge sa-ti cumperi blugi evazați cu mult după ce nu mai e social acceptabil (daca a fost, vreodată).  

Pentru a evita aceasta capcana poți apela la analiza fundamentală care să îți spună când o acțiune se scumpește nejustificat de mult. Sau dacă urmărești un trend descendent, când anume ea a devenit suficient de ieftină. 

Mai jos trend ascendent, trend descendent și evoluție laterală, sau “range” cum se mai numește. 

Sursa: ig.com

  • Atât timp cât un trend nu trece de liniile punctate care îl susțin, poți spune că acțiunea sau instrumentul respectiv se află în continuare în trendul acela. Odată liniile străpunse, s-a modificat regimul de evoluție.  

De multe ori contează și orizontul de timp pe care privești:  

  • S-ar putea să fi pe o acțiune în trend ascendent pe ultimii 1-2 ani, însă pe o corecție descendentă în ultimele 1-2 luni. Sau invers, să fi într-un trend mare descendent (“bear market”) dacă ai face zoom out pe grafic și în același timp într-o evoluție temporară ascendentă.  

Si acum întrebarea de o mie de puncte: se poate anticipa încheierea unui trend? De cele mai multe ori: nu.   

Dacă atunci când creșterea unei piețe încetinește, nu e neapărat implicit că se va inversa trendul, “gata, acum începe să scadă și o să se prăbușească”. La fel, după ce o acțiune scade 30% sau 50%, după primele semne de revenire nu înseamnă automat că se inversează trendul.  

Trebuie să abia loc niște formațiuni mai complexe pe grafic, pe care le vom parcurge la nivel intermediar, care să indice că trendul s-a inversat. Da, ai citit bine, “s-a inversat”, cu alte cuvinte constatăm post-factum că a început trendul invers. Si ca trebuie sa accepți că nu ai prins maximul pieței ca să vinzi sau minimul pieței ca să cumperi.  

Toate aceste semnale de analiză tehnică au niște delay-uri. Dacă ai găsit metoda care te anunță instantaneu că trebuie să vinzi sau să cumperi, ne interesează și pe noi. Alături de un milion de alți brokeri. 

Însă chiar și așa, semnalele de analiză tehnică tot sunt bune pentru că te salvează de greșeli majore:  

  • vezi că graficul a căzut sub o linie de trend și începe un trend major descendent? Probabil ca nu te-ai apuca tocmai atunci să cumperi, ci poate mai aștepți o așezare a prețurilor.   
  • când graficul tocmai a făcut o ieșire din trendul descendent, iar tu ai poziții de vânzare (“short” de obicei pe instrumente derivate de tip futures sau CFD) poate ar fi o idee bună să închizi din ele pentru a diminua din pierderi.  
  • Mediile mobile (Moving Averages)  

Mediile mobile ale prețurilor calculează media ultimelor prețuri, așadar privirea este tot în oglinda retrovizoare:  

  • Media ultimelor 200 de zile (200-day Moving Average) arată la cât s-a situat prețul mediu al ultimelor circa 9-10 luni de tranzacționare. 200MA este relevant pentru trendul pe termen mediu-lung, cel masurat în ani de zile. 
  • Media ultimelor 50 de zile (50-day Moving Average) arată prețul mediu al ultimelor 10 săptămâni de tranzacționare, așadar cam 2 luni și jumătate. Este un indicator relevant pentru trendul intermediar, pe termen scurt și mediu, măsurat în luni de zile.  
  • Media ultimelor 20 de zile sau ultimelor 10 zile (20-day sau 10-day Moving Average) sunt relevante pentru ultimele 4 sau 2 săptămâni de tranzacționare, arătând trendul pe termen scurt, măsurat în săptămâni.  

Sigur, dacă tranzacționezi activ, pe platforme cu instrumente derivate, probabil ai folosi mediile mobile pe 10, 20, 50 sau 200 de ore, sau chiar minute. 

În graficul de mai sus al celor de la Investopedia, avem pe indicele american S&P500 reprezentate mediile mobile pe 50 de zile și pe 200 de zile 

Observăm că mai ales media de 200 de zile are și rol de suport sau susținere a trendului mare, valabil 1 an de zile sau chiar mai mult. Odată ce prețurile au scăzut sub media de 200, s-a dat o luptă de revenire și recădere până când, lovitura decisivă a fost spre finalul graficului: intersecția MA50 cu MA200, care la final de trend ascendent marchează un “death cross”.   

Ai observat că și acest instrument te anunță târziu că s-a încheiat trendul ascendent?   Dar cel puțin te scutește de a intra la cumpărare fix la final, când ai putea să mai aștepți să se hotărască direcția generală a pieței.  

  • Linii de suport și rezistență 

Sursa: https://www.tradeciety.com 

Pe graficul de mai sus al celor de la tradeciety.com , observăm că liniile de suport dau susținere prețului, în timp ce rezistențele sunt ca niște praguri de sus, care așteaptă să fie forțate și depășite.  

Cum poți tranzacționa ținând cont de liniile de suport și rezistență:  

  • Când graficul îți confirmă un prim suport, adică prețul arată că are susținere acolo din partea cumpărătorilor, mai degrabă ai intra la cumpărare. Iar sus, când se lovește de rezistență, te poți pregăti mai degrabă de închiderea poziției (vânzarea instrumentelor deja cumpărate) sau inițierea unor poziții de tip “short”, care sunt mai riscante în general.  
  • Sunt și investitori care așteaptă confirmările înainte de a lua o decizie de tranzacționare: de pildă, când graficul sparge în jos o linie de suport, te poți aștepta la continuarea unei mișcări descendente importante. La fel, odată ce o rezistență este străpunsă, poți miza pe o mișcare ascendentă semnificativă.  

Dacă te decizi că dorești să folosești analiza tehnică, suntem de părere că cea mai potrivită este utilizarea graduală a instrumentelor de mai sus, astfel încât să te obișnuiești cu ele în activitatea de tranzacționare.   

De asemenea, atunci când semnalele sunt încă neclare sau inconsistente, de exemplu un instrument de analiza tehnică îți spune că suntem la final de trend, iar altul încă nu îți confirmă acest lucru, o variantă este să cumperi gradual sau să vinzi gradual, astfel încât să fi într-o zonă optimă de preț, cu condiția să nu riști mult din capitalul disponibil pentru tranzacție.  

Poți citi despre nivelul intermediar al analizei tehnice aici, iar aici îl găsești pe cel avansat.

Articole similare