Acasă » Finanțe corporative Finanțe Corporative Suntem alături de cei care cred că te poți dezvolta transparent și onest. Iar asta înseamnă că vrem să punem la aceeași masă investitorii și companiile compatibile și să le sprijinim în orice ar însemna operațiunile lor bursiere. Capital de încredere Motivare mai ușoară Avantaje strategice Vreau să-mi finanțez compania De ce să te finanțezi la bursă? Te gândești că România poate fi o țară ca-n afară…poate de aceea ești încă aici sau te gândești să revii. Și vrei ca lucrurile să se schimbe, ba chiar spui tuturor că ai pune umărul dar nu știi cum – până una alta, taxele ți le plătești, gunoiul îl arunci selectiv la pubela și mergi cu bicicleta pe unde poți, chit că uneori pista are un stâlp în mijloc. Ce ai putea să faci mai mult? Citește mai multe Finanțare prin acțiuni ordinare Majoritatea firmelor Românești au o prea puțin capital propriu. Finanțarea prin emitere de acțiuni ordinare înseamnă să atragi capital de la un acționariat (de obicei minoritar) care investește implicit în viziunea și talentul managerial existente. În alte cuvinte, în tine și echipa ta. Capital pe termen nelimitat Nu plătești dobândă Preferatele investitorilor bursieri Citește mai multe Finanțare prin acțiuni preferențiale Dacă te interesează finanțarea cu un instrument hibrid, care îți aduce capital permanent fără plăți de dobândă și fără diluarea dreptului de vot, atunci ai venit pe pagina potrivită. Capital pe termen nelimitat Finanțare fără diluarea dreptului de vot Nu plătești dobândă Citește mai multe Finanțare prin obligațiuni corporative Emiți obligațiuni. În alte cuvinte, iei un credit și în același timp eviți un drum la bancă sau acel telefon către cel mai bun prieten în care îl întrebi cinci minute ce mai face, dacă a mai fost la pescuit și apoi dacă n-ar vrea să se bucure de oportunitatea de a fi cel mai important și singurul investitor al afacerii tale. Finanțare fără diluarea dreptului de vot Garanțiile sunt opționale Posibilitatea rambursării anticipate Citește mai multe Operațiuni tehnice Nu știm dacă e deja evident, dar ne place bursa. Știm, te-am surprins. Dar hai să fim cinstiți, nu vorbim doar de o sursă de capital ci de o listă lungă de avantaje și opțiuni prin care iți poți optimiza structura de capital și îți poți aduce mai aproape investitorii și angajații. Și pe lângă operațiunile de atragere de capital, ai acces la o serie de „operațiuni tehnice”. Indiferent de ce ai alege, poți fi sigur că îți vom fi alături pentru a te ajuta să le închei cu succes. Expertiză vastă Abordare flexibilă Echipă cu istoric de piață îndelungat Citește mai multe Despre ce vrei să afli azi? InvestițiiBursaTradingEconomiiAcțiuniBrokerDividendeObligațiuniStructurateDerivateRandamentContul meu Nu rata noutățile Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, Bursa pe Bune. În plus, clienții au acces la rapoartele zilnice Zori de Bursă și rapoartele Flash Rezultate Financiare. Abonează-te Ești gata să investești? Începe de azi, e simplu. Creează un cont pe Investimental Poți începe să tranzacționezi în 15 min. Cu deschidere de cont și alimentare incluse.