Principalele forțe care guvernează piețele financiare în 2024: cu centurile de siguranță strânse

Androne

Androne a făcut cunoștință cu brokerajul în 2020 cu puțin timp înainte de începutul pandemiei globale. A fost mereu fascinat de bursă în întregul ei, deși cariera și-a început-o pe piața derivatelor. Cum Androne e un om căruia îi place să fie mereu in mișcare, mereu în priză și cum nici piața nu stă pe loc, un proiect dinamic și în continuă dezvoltare, cum e Investimental, i s-a potrivit ca o mănușă.

În lumea financiară, anul 2024 a fost și pare că va continua a fi unul plin de provocări și oportunități. Deși piețele financiare par pregătite pentru un an fără cusur, există câțiva factori cheie care ar putea influența traiectoria burselor. Haideți să aruncăm o privire mai atentă aupra principalelor forțe care influențează piețele în acest moment și să explorăm implicațiile lor pentru investitori.

Inflația și Șomajul: o balanță delicată

Vestea bună este că inflația de bază s-a temperat substanțial și a ajuns la nivelurile din toamna anului 2021. Iar presiunile inflaționiste atenuate oferă o gură de oxigen pentru consumatori și investitori deopotrivă. Reducerea inflației ar putea pune o presiune mai mică asupra costului vieții și ar putea încuraja cheltuielile consumatorilor, stimulând astfel economia.

Cu toate acestea, există și o față mai puțin strălucitoare a monedei. Rata șomajului este în creștere în Statele Unite, ceea ce indică faptul că economia începe să resimtă efectele dobânzilor ridicate. Iar disponibilizările par că vor continua pe termen scurt chiar dacă FED a început procesul de reducere al dobânzilor luna trecută. Companiile, confruntate cu costuri de împrumut mari și cu o economie în curs de răcire, vor fi mai reticente în a face angajări noi sau chiar pot recurge la concedieri pentru a-și menține profitabilitatea.

Mai mult decât atât, un factor cu impact pozitiv pe termen lung asupra economiei contribuie pentru moment la această creștere a șomajului: inteligența artificială (AI). Industria tech, cea mai apropiată de această tehnologie a viitorului, care a fost unul din motoarele creșterii economice în ultimii ani, este în avangarda tendinței de reducere a personalului, ca urmare a automatizării unor fluxuri de lucru și înlocuirea unor locuri de muncă cu sisteme AI. Acest fenomen ridică întrebări importante despre viitorul muncii și necesitatea recalificării forței de muncă pentru a face față noilor realități tehnologice.

Bursa de la București: O stea în ascensiune în ultimii ani

În timp ce multe piețe europene dar și din sfera emergentă și de frontieră s-au confruntat cu provocări în ultimii ani, Bursa de Valori București (BVB) s-a bucurat de un statut aparte, înregistrând o creștere susținută. Listarea Hidroelectrica a fost un catalizator major pentru această evoluție, atrăgând atenția investitorilor internaționali dar și a multor investitori de retail din România.

Iar aceasta s-a întâmplat în contextul în care România se confruntă de ani buni cu dezechilibrele bugetare semnificative, așa numitele deficite gemene: de cont curent și bugetar. Însă evaluarile mai reduse ale pieței,  perspectivele de creștere ale economiei (bazate pe consum dar și investiții în infrastructură) și gradul încă tolerabil de îndatorare al țării au contribuit mai mult decât aspectele negative.

Factorii care au contribuit la performanța BVB includ:

  • Listarea Hidrolelectrica (al patrulea IPO la nivel global și cel mai mare din Europa în 2023) a atras atenția asupra bursei locale, ceea ce a făcut ca interesul investitorilor (inclusiv străini) pentru piața de capital să crească semnificativ
  • Potențialul de includere a bursei românești în indicii MSCI pentru piețe emergente
  • Un nivel mai redus de evaluare al pieței locale comparativ cu alte piețe din regiune și randamente ale dividendelor atractive oferite de companiile listate
  • Creșterea economică robustă a României în comparație cu alte țări din regiune și din Europa. Componenta de creștere datorată  investițiilor în infrastructură este cea care transmite un mesaj de încredere investitorilor și pentru viitor, aceasta putând pune bazele creșterilor economiei în anii următori.
  • Tendința de creștere a piețelor dezvoltate a creat un context favorabil investițiilor și în piața locală

Creșterea amplă a pieței locale nu este însă o garanție că această evoluție va fi continuată și pe termen scurt sau mediu iar investitorii ar trebui să rămână vigilenți și să monitorizeze îndeaproape riscurile potențiale. Schimbările în politica fiscală ce pot avea loc după alegerile din această iarnă, necesare pentru ținerea sub control a deficitelor, pot avea impact atât asupra rezultatelor companiilor cât și asupra apetitului investitorilor. De asemenea, creșterea economică solidă a economiei românești este pusă sub semnul întrebării de datele de la jumătatea anului curent (0,7% față de 3% cât se așteptau o parte dintre analiști) și poate ridica semne de întrebare în special în rândurile investitorilor străini prezenți pe piața de la București. Nu în ultimul rând potențiale riscuri venite dinspre piețele externe pot conduce la o atitudine mai prudentă a investitorilor și la BVB.

În același timp, este util să fim atenți și la semnalul transmis de bursa locală în ultima lună. În condițiile în care o parte a indicilor americani și europeni s-au reîntors în septembrie în zona maximelor istorice sau chiar le-au depășit, indicele BET a coborât în această perioadă la nivele chiar sub cele de la începutul lunii august. Chiar dacă ajustarea din maximele istorice nu este amplă (mai puțin de 10% putem considera corecția chiar sănătoasă pentru piață), acest lucru poate indica o anumită presiune la vânzare în cazul pieței locale care este de urmărit dacă se va extinde și în perioada următoare.

Viitorul Dobânzilor

Speriați într-o anumită măsură de tendința de creștere a șomajului, FED a început în forță la jumătatea lunii septembrie procesul  de scădere a dobânzilor, reducând nivelul de referință cu 0,5%, confirmând așteptările cele mai optimiste ale pieței. Până la finalul anului  Wall Street așteaptă reduceri ale dobânzii și la ședința din Noiembrie și la cea din Decembrie, conform CME FED Watch Tool, șansele fiind acum de peste 60% ca aceasta să fie redusă însumat în cele două ședințe cu cel puțin 0,75%.

Mai mult, analiștii CITI Bank estimează că FED va continua ciclul scăderilor și anul viitor, astfel că până la jumătatea anului 2025 dobânda să atingă unui nivel de 3% (acum dobânda este 4,75% – 5%).

Tonul reducerilor a fost însă dat de Banca Central Europeană, în iunie, atunci când a scăzut nivelul dobânzii cu 0,25%. Ședința din septembrie a marcat și cea de-a doua reducere, tot de 0,25%, tendința urmând a fi cel mai probabil continuată, pentru a se încerca impulsionarea economiei europeane, mult mai afectată decât cea americană, ca urmare a problemelor structurale cu care se confruntă dar și a implicațiilor războiului din Ucraina (creșterea semnificativă a costurilor cu energia fiind între cele mai importante).

Ca urmare tendința actuală de reducere a nivelului dobânzilor este de așteptat să continue atât în SUA cât și în Europa, iar această evoluție este în măsură să susțină atât economia, prin scăderea costurilor de finanțare, cât și bursa. În același timp, în lipsa unor evoluții economice foarte negative, băncile centrale probabil nu se vor întoarce la un nivel al dobânzilor prepandemic – riscul creșterii inflației rămânând ridicat, ceea ce ar putea face ca impactul acestui factor să fie vizibil doar pe un interval de timp mediu.

Impactul Potențial al Alegerilor Prezidențiale din SUA

Un factor major care ar putea influența piețele în 2024 este apropierea alegerilor prezidențiale din Statele Unite. Istoricul arată că anii electorali tind să fie caracterizați de o volatilitate crescută a piețelor, în special în lunile premergătoare votului.

Câteva aspecte de urmărit:

  • Politicile economice propuse de candidați și impactul lor potențial asupra diferitelor sectoare ale economiei
  • Atitudinea față de reglementările în domeniul tehnologiei și impactul asupra gigantilor tech
  • Politica externă și implicațiile sale pentru comerțul global și relațiile internaționale
  • Potențialele schimbări în politica fiscală și impactul asupra deficitului bugetar

Investitorii ar trebui să fie pregătiți pentru posibile fluctuații de piață pe măsură ce sondajele și dezbaterile modelează percepțiile despre rezultatul probabil al alegerilor.

Vulnerabilitățile economiei americane dincolo de Big Tech

În timp ce giganții tehnologici continuă să performeze bine, există îngrijorări cu privire la starea generală a economiei americane și posibilitatea unei aterizări dure a acesteia ca urmare a unui nivel încă ridicat al dobânzilor. Dacă eliminăm contribuția sectorului Big Tech, imaginea devine mai puțin strălucitoare:

  • Creșterea șomajului este așteptată să continue și în lunile următoare ceea ce poate afecta semnificativ apetitul americanilor pentru consum, una din principalele componente ale creșterii economice din SUA
  • Presiunile asupra consumatorilor din cauza inflației, încă peste ținta de 2% a FED, rămân ridicate
  • Dificultățile cu care se confruntă sectoarele tradiționale, aspecte vizibile și în evoluția unor indici care cuprind un spectru mai larg de companii, precum Russel 2000
  • Creșterea permanentă a datoriei SUA la nivele considerate de unii analiști nesustenabile, ridică semne de întrebare asupra economiei americane și pune presiune din ce în ce mai mare pe bugetul federal, obligat să plătească dobânzi anuale care se apropie de 1 trilion de dolari. Ca urmare capacitatea acestuia de a reacționa în cazul unei crize economice semnificative, pentru a stimula economia se diminuează în timp.

Aceste vulnerabilități subliniază importanța unei abordări echilibrate în investiții, care să nu se bazeze exclusiv pe performanța continuă a sectorului tehnologic.

Concluzie: Episodul de volatilitate – un scenariu posibil în continuare

Deși piața a evoluat foarte bine în 2024 atât pentru piețele mari din vest cât și pentru piața noastră, există numeroși factori care ar putea extinde episodul de volatilitate din ultimele 3 luni:

  • Alegerile prezidențiale din SUA și Europa transferă din incertitudinea politică și la burse, în măsura unor rezultate care să favorizeze politici extremiste și protecționiste
  • Vulnerabilitățile economiilor americane și europene se pot manifesta încă pregnant în următoarele luni chiar dacă ciclul reducerilor de dobândă a început în forță în ambele regiuni
  • Creșterea tensiunilor geopolitice (trecerea la un alt nivel al conflictului din Orientul Mijlociu, conflictul din Ucraina) poate transmite unde de șoc și pe burse, o parte dintre ele regăsindu-se într-o poziție vulnerabilă după creșterile ample din ultimii doi ani
  • Specific pentru piața locală, riscul unor schimbări în regimul fiscal dar și al unei creșteri economice semnificativ mai mici decât estimările inițiale, pot reprezenta motive pentru un apetit mai redus pentru investiții

Pentru a preîntâmpina volatilități mai ample ale portofoliilor în situația unor evenimente negative nedorite, investitorii pot avea în vedere strategii de investiții care să includă:

  • Diversificarea portofoliilor pentru a reduce riscul specific unui anumit instrument, sector sau regiune
  • Fluxuri viitoare de lichidități ce ar putea să fie direcționate către bursă și care pot fi folosite pentru oportunități de investiții ce apar de regulă în condiții de volatilitate
  • Pentru investitorii aflați în faza de creștere graduală a capitalului investit, menținerea strategiei de achiziții periodice și în perioadele volatile. Pentru investitorii care au acumulat capitaluri însemnate în zona investițiilor, se pot lua în considerarea instrumente de hedging pentru a proteja portofoliul împotriva volatilității extreme sau funcționalități precum cea de stop loss, pentru protejarea capitalului acumulat
  • Menținerea unei perspective pe termen lung și evitarea deciziilor impulsive în perioadele de volatilitate

Indiferent de direcția în care se vor îndrepta piețele, un lucru este cert: 2024 promite să fie un an plin de oportunități pentru investitorii vigilenți și bine informați. Prin înțelegerea forțelor care modelează piețele și adoptarea unei abordări prudente, investitorii pot naviga cu succes prin apele potențial turbulente ale anului care urmează.

Acest articol are un caracter informativ și nu constituie o recomandare de investiții. Este important să faci propria analiză și să te consulți cu un specialist financiar înainte de a lua decizii de investiții.

Articole recomandate
Nu rata noutățile

Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, Bursa pe Bune. În plus, clienții au acces la rapoartele zilnice Zori de Bursă și rapoartele Flash Rezultate Financiare.

Esti gata sa investesti? - Investimental.ro
Ești gata să investești?

Începe de azi, e simplu.

Poți începe să tranzacționezi în 15 min. Cu deschidere de cont și alimentare incluse.