Mai mult decât un fan, chiar proprietar

Mai mult decât un fan, chiar proprietar

Radu Florea

Cel mai tânăr membru al echipei Investimental, Radu e surprinzător zi de zi prin maturitatea de care dă dovadă și skillset-ul care deși îi depășește deja anii, evoluează rapid și consistent. Radu nu e doar o sursă constantă de idei lucide și soluții moderne, Radu e unul dintre oamenii fără de care Investimental nu ar fi ce este.

Pasiunea pentru fotbal este bogată la noi în țară, chiar dacă rezultatele nu ne recomanda. De mici ne îndrăgostim de o echipa de fotbal și rămânem cu ea în suflet pentru tot restul vieții. De exemplu, eu de mic sunt fan Manchester United și da, știu, nu suntem în cea mai buna perioada a noastră, dar măcar îl avem înapoi pe Cristiano Ronaldo. Chiar dacă în ultimii ani m-au dezamăgit în nenumărate rânduri, eu tot am rămas cu ei în ciuda faptului că am fost luat la mișto de toți prietenii. Cum e vorba: și la bine, și la greu. 

Fotbalul, pe lângă partea sportivă, este un business deținut de diferite entități, patroni, dar chiar și suporteri. Unele cluburi de fotbal sunt listate pe piețele de capital, unde orice suporter pasionat poate să devina „patron” al clubului preferat. Cluburi precum Juventus Torino, Borussia Dortmund, Ajax Amsterdam și chiar Manchester United sunt listate la diferite burse din lume, unde majoritatea oamenilor au acces la ele. 

Cluburile de fotbal au diferite surse de venit care vin din: câștigarea de competiții, drepturile TV, vânzarea drepturilor de joc pentru jucători sau vânzarea de echipament sportiv al clubului, prin aducerea de jucători noi.  Pentru a facilita și a crește aceste surse de venit, cluburile trebuie să investească în ele.  

Motivul principal al fiecărui club care a ales să devină public, ca la orice business, este să strângă capital pentru diverse motive. De la cumpărarea de noi jucători, construirea unui stadion sau a unei baze sportive, pana la plătirea datoriilor clubului. 

Hai să luam Manchester United ca exemplu, nu de alta dar pot și eu să mă laud cu ei cu ceva zilele astea. Echipa a fost listata la bursa din New York în 2012 la valoarea de 14 dolari acțiunea cu o capitalizare evaluata la 2,3 miliarde de dolari. De atunci, acțiunea a avut suișuri și coborâșuri, e și normal la ce fotbal prestăm, azi ajungând la doar 13.5 dolari per acțiune. Clubul a ales această listare cu motivele de a avea destul capital pentru plătirea datoriilor clubului și a nu fi nevoit să vândă jucători importanți. Deținerea unei acțiuni la Manchester United vine cu avantajul financiar de a primi un dividend anual, dar și cu faptul că poți vota pentru deciziile clubului.  

Chiar dacă este mai mult simbolic pentru unii fani să dețină o acțiune a unui club de fotbal, aceste acțiuni nu au fost în general profitabile ca investiție, majoritatea scăzând de la publicarea lor pe bursă. Chiar și așa, mulți fani tot au continuat achiziția lor. În general, pasiunea bate rațiunea.

Articole recomandate
Nu rata noutățile

Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, Bursa pe Bune. În plus, clienții au acces la rapoartele zilnice Zori de Bursă și rapoartele Flash Rezultate Financiare.

Esti gata sa investesti? - Investimental.ro
Ești gata să investești?

Începe de azi, e simplu.

Poți începe să tranzacționezi în 15 min. Cu deschidere de cont și alimentare incluse.