Investiția pe termen lung în PIES 12 April 202429 April 2024 postat de Ovidiu Dumitrescu Ovidiu DumitrescuÎn 2003 Ovidiu își începe cariera în domeniul financiar iar în 2011 s-a alaturat efortului de a dezvolta ce urma sa devina principalul broker de retail de pe piața din România. Și cum un partener bun e cea mai buna investiție, Ovidiu a acceptat o provocare noua de a face lucruri cu sens – și de a găsi un sens prin ceea ce face alături de echipa sa. Îmi amintesc de un film fantastic din copilărie, ”Înapoi în viitor”. Principala premisă era că, înarmați cu o mașină a timpului, eroii încercau să se întoarcă în trecut pentru ca, făcând câteva mici schimbări, să obțină rezultate majore în prezent. Dincolo de interpretarea extraordinară a lui Michael J. Fox și mai ales a lui Christopher Lloyd, am rămas cu o întrebare. De ce nu este nimeni dispus să facă mici schimbări acum pentru a obține efecte mari în viitor? Probabil te vei gândi ”Pentru că nu știm care e lozul ăla norocos. Dooh!”. Corect. Nu știm cu siguranță, dar știm cu o probabilitate destul de mare, nu? Știm de exemplu, că mișcarea în aer liber, 8 ore de somn pe noapte, alimentația echilibrată și timpul petrecut împreună cu cei dragi contribuie esențial, pe termen lung, la o viață sănătoasă și fericită. Niciuna nu produce efecte imediat, dar dacă ne ”ținem de ele”, după ceva timp începem să simțim rezultatele și ele se acumulează din ce în ce mai mult. Cât timp? Depinde de fiecare activitate, de obiectiv și de situația fiecăruia dintre noi. Dar continuăm să le facem tocmai pentru că am aflat de la diverși specialiști că ne fac bine și pentru că e și de bun simț, cumva. Ar trebui să ne surprindă că și în privința banilor lucrurile stau la fel? Deloc, până la urmă poate nu aduc banii fericirea, dar sigur o întrețin. Singura diferență majoră este că, dacă pentru sănătate, de exemplu, nu poți fi mai sănătos de un anumit nivel, pentru bani acumularea poate continua oricât, inclusiv în folosul generațiilor viitoare. OK, și care sunt acele chestii confirmate de ”savanții britanici”, dar și de bunul simț pe care ar trebui să le facem pentru bunăstarea financiară? Pe câteva sigur le știm cu toții: echilibrul între venituri și cheltuieli (”nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma”), rezerva de cheltuieli neprevăzute (”bani albi pentru zile negre”) sau asigurarea lucrurilor de preț (”paza bună trece primejdia rea”). Mai puțin evidente sunt cele legate de bursă, dar aici favoritele mele sunt: ”fă-ți iarna car și vara sanie”, ”nu-ți pune toate ouăle într-un singur coș” și ”buturuga mică răstoarnă carul mare”. Prima te învață să gândești pe termen mai lung, a doua să diversifici investițiile, iar a treia că lucrurile mici pot avea impact mare. Adică tocmai ce spuneam mai sus de obiceiuri sănătoase, desfășurate consecvent, pe termene lungi. Bun, și de ce bursă? Foarte pe scurt pentru că acolo poți avea cel mai simplu acces la principala sursă de bogăție în capitalism: profitul. Și o poți face în mod diversificat, investind în companii de talie națională sau globală, chiar și cu sume relativ mici. Iar dacă ai acces la un sistem de tip PIES alături de acțiuni fracționare atunci lucrurile devin foarte simple pentru că nu mai trebuie să intri tu în mecanica parametrizării și introducerii ordinelor de tranzacționare. Trebuie doar să știi câți bani vrei să investești și să alegi companiile vizate. Nu degeaba PIES vine de la Portofolii de Investiții cu Execuție Simplificată. OK, dar la bursă nu am riscul să pierd banii? Dacă îți amintești că orizontul ideal de investire la bursă este unul lung, atunci riscul este unul foarte mic. Cât de mic? Cei de la Carbon Finance calculau care este procentul de investitori care au investit în principalul indice american (S&P500) și au pierdut bani. De la un orizont investițional de 20 ani în sus acest procent scade la 0,1%. Practic, dacă ai un portofoliu de companii mari din domenii de activitate diverse și un orizont lung de timp riscul e mult, mult mai mic decât ai putea crede. Sursa: Carbon Finance, via X Păi, și merită? Eu, unul, cred că da pentru că bursa este un minunat mecanism de înmulțit banii dacă ai suficient timp și, desigur, nu te sperie volatilitatea sau lipsa vreunei garanții de stat. Nu îți trebuie sume foarte mari ci doar rigoare și răbdare. Exemplul meu favorit, cu mențiunea că un câștig trecut nu garantează pe cele viitoare, este cel al unei investiții inițiale de 500 USD, urmată apoi lunar de o contribuție de 100 USD. Folosind calculatorul SEC (ASF-ul american) și randamentul mediu al S&P500 din 1957 și până în 2022 (9,8% pe an) vedem că după 45 de ani rezultatele sunt spectaculoase: peste un milion de dolari cu contribuții totale de puțin peste 54 de mii de dolari. Dar nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, calculatorul SEC este public și îl găsești aici Compound Interest Calculator | Investor.gov. Doar nu uita să selectezi capitalizare zilnică, pentru că la bursă asta este norma. Una peste alta, nu trebuie să inventezi o mașină a timpului ca să aspiri la bunăstare. Trebuie doar să faci primul pas la bursă și apoi să continui pe drumul început. Nu trebuie pași mari, ci doar consecvenți. Chiar, tu ce ”ingrediente” ai pune în primul tău PIE investițional? Îți poți crea primul PIE AICI. Share Twitter Linkedin
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 | Bursa de Valori București | Partea a III-a Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 | Bursa de Valori București | Partea a II-a Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 | Bursa de Valori București | Partea I Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 SUA | Cei Șapte Magnifici Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul I 2024 | Bursa de Valori București | Partea a III-a Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Noutăți Educație financiară pentru copii în Orașul Portofel Ela și aventurile din Orașul Portofel e poveste-proiect de educație…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul I 2024 | The Magnificent Seven Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Noutăți Îți prezentăm cea mai ieftină metodă pentru a replica indicele BET Cu InterCapital BET-TRN UCITS ETF ai expunere pe TOP 20…