Întoarcerea impozitării la sursă 19 September 202214 March 2023 postat de Stefan Oancă Stefan OancăȘtefan și-a început cariera pe piața de capital in 2005. De atunci și până în prezent Ștefan a evoluat constant, iar astăzi e un specialist cu set de abilități extrem de bine definite si un membru cheie al echipei Investimental. Așa cum chiar lui îi place sa spună, "nu sunt perfect, dar sunt foarte bun în ceea ce fac." Să facem o trecere în revistă a ceea ce am avut. În momentul trecerii la cota unică (2005), a apărut nevoia de aplicare a acesteia și asupra pieței de capital. Până la încercarea de aplicare a cotei unice, căci așa cum vom vedea a ieșit o struțo-cămilă, investițiile erau impozitate cu reținere la sursă, astfel: 1% la depozitele bancare, 1% la tranzacțiile de la bursă și 5% dividendele. După cum se vede, trecerea la cota unică de 16% a însemnat o creștere a impozitării asupra acestui domeniu. Dar, a trebuit să o acceptăm, căci ideea de cotă unică venea cu beneficiile ei, și să recunoaștem, nu a fost o idee rea. Doar că, aplicarea cotei unice s-a putut face uniform doar la nivel de dividend și dobânda, în schimb la nivel de impozitare a profitului din tranzacții s-a trecut la un sistem mixt motivarea fiind dată și de posibilitatea de a compensa pierderile sau de a stimula investițiile. Deținerile de peste 1 an fiind impozitate la vânzare cu doar 1%, cu reținere la sursă, fiind considerate investiții. În schimb cele de sub 1 an, au fost considerate speculative si impozitate cu cota unică de 16% dar pe rezultatul net, fiind luate in calcul si pierderile, dar pierderile tot generate din tranzacții cu instrumente deținute și vândute sub 1 an. O uniformizare a fost doar asupra faptului ca se reținea la sursă de către brokeri 1% în ambele cazuri urmând ca anul următor investitorul să depună declarație pe baza documentelor primite de la broker. Un astfel de sistem, a bulversat investitorii și astfel brokerul în loc să stea la povești despre bursă a trebuit să aloce o mare parte din timp să explice cum să umbli prin ceața fiscală. Schimbarea a generat o barieră în calea investițiilor prin bursă, apărând obligația depunerii unei declarații anuale. Brokerul raporta doar câștigurile brute și cât a reținut la sursă. Dacă investitorul nu depunea declarația fiscul nu știa ce pierderi sunt de compensat și după 3 ani venea o decizie de impunere și investitorul începea o călătorie prin jungla fiscului. Totodată, investitorul avea o noua temă de gândire atunci când se hotăra dacă să efectueze o vânzare, trebuia să pună în balanță și partea fiscală: vând acum cu impozitare de 16%, sau să aștept să vând cu impozit de 1%. După 3 ani de aplicare, în semestrul 2 din 2008 a sosit criza financiară. Guvernul acordă în octombrie 2008 scutire de impozit pentru tranzacțiile la bursă din 2009. Cum 2009 a fost un an dezastruos pentru investitori, zero impozit a reprezentat, în general, zero beneficii. O dată cu 2010, degringolada impozitării investițiilor la bursă se precipită. Dacă în primul semestru se aplică vechiul sistem din perioada 2006 – 2008, din semestrul 2, criza financiară face ca lucrurile să se schimbă radical pentru 2 ani și jumătate. Dacă credeai că lucrurile nu pot fi mai complicate, zbang, ia de aici. Astfel, apar declarațiile trimestriale si plățile anticipate. Deci de la o declarație anuală și o plată, dacă erai investitor activ, puteai să ajungi ca pentru un an fiscal sa fii nevoit sa depui 5 declarații (una anuală și 4 trimestriale), să efectuezi 4 plăți și, dacă la final aveai de dedus ceva pierderi, o încasare. Simplu, nu? Cum normele la Codul Fiscal nu erau tocmai clare, astfel, orice plată trimestrială nu o puteai compensa cu viitoarele pierderi decât la declarația finală anuală. Dar, scuipând în sân, sistemul acesta s-a schimbat după doar 2 ani și jumătate. Astfel, începând cu 2013 lucrurile par a intra într-o fază de normalizare și se elimină declarațiile trimestriale. Cumperi, vinzi, în primăvara anului viitor depui declarația unică și plătești 16% impozit pe rezultatul net. Frumos, elegant. Doar că visul frumos n-a durat mult dar a fost de ajuns ca să crezi că lucrurile pot fi și simple. Astfel, tulburarea apelor s-a format din furtuna provocată de schimbarea radicală a codului fiscal începând cu 2018 ceea ce a afectat și veniturile din investiții (dividende, dobânzi, câștiguri din tranzacții la bursă) care au beneficiat de scăderea cotei de impozit, de la 16% la 5% la dividende, si 10% la dobânzi si câștiguri din tranzacții dar a apărut plata contribuției de asigurări de sănătate (CASS). Ok, dar doar dacă depășești pragul de 12 salarii minime brute pe economie și suma e plafonată la 10% din acest prag. Deci nu vorbim de cifre mari, doar că, și aici apare hiba căci nicăieri nu ești informat de acest fapt iar dacă uiți să declari și să plătești, undeva în 5 ani, ANAF-ul îți livrează o decizie ce cuprinde și penalități. Ok, una peste alta, începi și atragi atenția clienților de noutatea apărută și te adaptezi, căci să schimbi schimbarea e o utopie. Mai trec 4 ani, de la ultima schimbare în care singura modificare a fost pragul de la CASS modificat odată cu creșterea salariului minim, dar tocmai când zici că lucrurile au intrat într-o normalitate, hop, stai, schimbăm. De ce schimbăm? Păi așa ați vrut acum X ani! Ce face? Stați puțin, introducem reținerea impozitului la sursă să simplificăm? Păi ce se simplifică? Ce avem acum: O declarație anuală a investitorului Un impozit de 10% pe rezultatul net, adică deduci pierderile și chiar și pierderile din ultimii 7 ani Plata CASS dacă te încadrezi Brokerul raportează la ANAF o dată pe an Brokerul informează clientul o dată pe an Ce vom avea: Brokerul marchează la fiecare tranzacție de cumpărare data achiziției Brokerul ține cont la fiecare vânzare de data achiziției pentru a calcula și reține impozitul diferențiat Brokerul, luna următoare virează impozitul reținut și depune declarație pentru cine, ce a reținut și plătit Brokerul, anual informează clientul despre cât i-a reținut impozit pe cele 2 categorii Investitorul depune declarație anuală Investitorul plătește CASS dacă se încadrează Dispare posibilitatea investitorului de a deduce orice fel de pierdere Unica facilitate apărută e a investitorului, unde brokerul preia plata impozitului. Deci, apar mai multe obligații pentru Broker și, pe de altă parte nu se simplifică mare lucru la investitor, doar că lucrurile nu mai sunt clare, căci vor fi pachete vândute de investitor cu deținere mixtă, și să vezi dezbateri privind impozitul reținut. La valori (profituri) mici, nu va conta pentru investitor impozitul, dar la profituri mari sigur că-l va interesa și atunci brokerul o să trebuiască să pună la dispoziția clientului informații privind data de achiziție a deținerilor lui curente. Cred ca cel mai bine e sa ne întrebăm dacă după 10 ani în care am avut același sistem de impozitare, cu mici excepții, o scădere de impozit și o introducere de CASS, deci cât de cât o predictibilitate, era necesară schimbarea? Totodată, putem pune scăderea valorii tranzacționate la BVB în 2022 și pe seama faptului că unii doresc să beneficieze de o impozitare mai mică și au amânat marcări de profit pentru 2023? Dar poate cel mai surprinzător lucru la această schimbare de anul viitor vine la pachet cu proiectul de lansarea a pieței de instrumente financiare derivate. Aceste instrumente derivate, sunt o dorința mai veche a investitorilor locali, care astfel vor avea posibilitatea să aplice strategii de hedging, prin care vor putea să-și protejeze investițiile. Astfel că impozitare la sursă intră într-o contradicție cu lansarea de piață de derivate căci pe o piață de derivate pierderile și câștigurile alternează ca valurile mării iar investitorii vor avea o frustrare în plus, neputând compensa aceste eventualele pierderi cu posibilele câștiguri. Și iată cum, fără a avea o dezbatere reală asupra unui subiect important, ajungem să schimbăm un sistem funcțional bazându-ne pe o idee mai veche. Cred că îmbunătățirea cu adevărat a lucrurilor pentru investitori ar fi însemnat eliminarea declarației și eventual contopirea CASS cu impozitul reținut la sursă, dar cine știe până în 2024 ce surprize ne așteaptă. Oricum ar fi, bucuroși le-om duce toate…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 | Bursa de Valori București | Partea a III-a Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 | Bursa de Valori București | Partea a II-a Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 | Bursa de Valori București | Partea I Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul II 2024 SUA | Cei Șapte Magnifici Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul I 2024 | Bursa de Valori București | Partea a III-a Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Noutăți Educație financiară pentru copii în Orașul Portofel Ela și aventurile din Orașul Portofel e poveste-proiect de educație…
Cristi Tudorescu Rezultate Trimestrul I 2024 | The Magnificent Seven Descarcă de mai jos prezentarea lui Cristi Tudorescu folosită în…
Noutăți Îți prezentăm cea mai ieftină metodă pentru a replica indicele BET Cu InterCapital BET-TRN UCITS ETF ai expunere pe TOP 20…