Acasă » InvestiMentor » Ce faci atunci când piața obligațiunilor scade? Ce faci atunci când piața obligațiunilor scade? Din articolul Și dacă vreau obligațiuni? am aflat despre oscilațiile pe care obligațiunile le pot avea – care vin cu minusuri în portofoliul tău. E bine sa știi și motivele pentru care se întâmplă. Te ajută la a-ți planifica lucrurile. Ce anume poate să determine scăderi pe categorii întregi de obligațiuni? a) Dacă dobânzile generale cresc. In 2021 și 2022 în SUA și Europa s-a văzut creșterea dobânzilor pe toate planurile. De la Bănci Centrale, până la titluri de stat și credite acordate în economie. Într-o astfel de situație nu ai un refugiu imediat. Un titlu de stat România luat în 2021 cu un cupon de 3% are un minus pe piață atunci când dobânzile se situează la 7-8% în 2022. Ce poți să faci, pornind de la premisa că statul roman își va onora obligațiile către deținătorii de titluri de stat, așa cum a făcut-o în ultimele 4 decenii: Să cumperi treptat titluri, un soi de diminuare a costului mediu de achiziție pe titluri de stat (cam ca în Strategia DCA de la acțiuni), în ideea că obții în final o dobândă medie mai bună, sau Să aștepți vârful de dobânzi (adică finalul ciclului de creștere a dobânzilor), căci acolo ar trebui să fie zona de minime de prețuri și să cumperi la acele momente. Micul dezavantaj fiind că nu poți ști dinainte exact unde este vârful dobânzilor. În mod similar și obligațiunile unor companii bune pot scădea cu câteva procente semnificative. Aici este rolul tău să identifici companiile care nu au dificultăți financiare, unde este în regulă să deții sau să acumulezi în continuare obligațiuni la prețuri în scădere, iar pe de altă parte să stai deoparte de sectoarele sau companiile care pot avea probleme. b) Dacă doar anumite categorii de obligațiuni sunt penalizate Uneori economia mondială merge bine per ansamblu, fără recesiuni sau crize extinse, dar ce sa vezi, anumite țări sau zone geografice au riscuri specifice, economice sau politice. Cam o dată la un deceniu sau la două decenii, Turcia se confruntă cu câte o criză economică; Grecia a avut criza datoriilor suverane in 2010 – 2012 si tot așa. Sau poate nu vorbim despre țări. Sunt situații când un anumit sector este expus. Dacă sectorul imobiliar ar intra într-o decelerare sau într-o scădere, iar pe o bursă ar fi multe obligațiuni ale unor companii imobiliare, s-ar putea ca acelea să fie afectate ca preț, din cauza creșterii percepției privind riscul. Bun. Ce faci daca se întâmplă: Eviți sectoarele sau zonele geografice cu probleme, iar dacă vezi în paralel scăderi de prețuri și pe alte companii care nu ar fi meritat să fie trase în jos, poți continua expunerile acolo Este indicat să îți faci propriile analize în care să vezi dacă emitenții sunt în continuare solvabili și merită să deții obligațiunile respective, în ipoteza că vor fi rambursate dobânzile și 100% din principal la scadență. Share Twitter Linkedin
Cât de frecvente sunt scăderile bursiere mari și cât de rapide sunt revenirile? Daca te întrebi care-i orizontul de timp la care te poți aștepta când vine vorba de un trend ascendent, atunci…
Cum îmi protejez banii investiți? La fel cum îți protejezi si corpul cu un regim alimentar – diversificând. La fel cum corpul tău are nevoie…
Momentul oportun Daca te gândești la a investi atunci probabil îți pui întrebarea – e momentul să fac asta? Care-i cel mai…
Strategia ”dollar-cost averaging” (DCA) E una dintre cele mai cunoscute abordări de a forma un portofoliu pe termen lung ține de dobândirea unui comportament…